Acasa |  Despre proiect |  Intreba |  Contacte

• Ce este UE
• Istoric
• Institutii
• Politici

• Esenta
• Planurile de Actiuni
• Instrumentul European

• Istoric
• Instrumente de colaborare
• Planul de Actiuni RM/UE
• Implementarea
• Monitorizarea

Peste citi ani se va integra R. Moldova in UE ?

5 ani
10 ani
20 ani
50 ani
nu se va integra niciodata

Etapele istorice ale Integarii Europene

Etapa 4. De la AUE si pana la infiintarea Uniunii Europene

A patra etapa din istoria UE cuprinde perioada de la intrarea īn vigoare a Actului Unic European (AUE), la jumatatea anului 1987, si pāna la intrarea īn vigoare a Tratatului Uniunii Europene, la finele lui 1993. Este interesant aici ca de la o revizuire de proportii a Tratatului si pāna la urmatoarea nu au trecut decāt cca. 5 ani, adica un sfert din timpul scurs de la adoptarea Tratatelor de la Roma si pāna la AUE! Se pune astfel īntrebarea care ar fi motivele pentru aceasta dezvoltare accelerata. Īn cele ce urmeaza vom indica mai multi factori, deosebind īntre factorii determinanti din interiorul si exteriorul Comunitatii.

Factorii determinanti din interiorul Comunitatii se afla, īn primul rānd, īntr-o strānsa legatura cu dinamica procesului de integrare, atinsa prin proiectul pentru o piata interna si prin AUE. Astfel, piata interna se suprapune deseori cu politica monetara, cu politica imigrarii si a azilului, cu combaterea criminalitatii si cu politica sociala, fapt cunoscut altminteri sub numele de "social dumping". Aceste puncte de suprapunere au facut ca multi actori sa considere extrem de necesara aplicarea extensiva a politicii comunitare īn domeniile mai sus amintite. Īn plus, aquis-ul comunitar, care a dobāndit proportii impresionante īn urma adoptarii AUE, a atras atentia din ce īn ce mai mult asupra "deficitului democratic" din sānul CE, determinānd, īn plus, unele state membre sa priveasca cu un oarecare scepticism integrarea unei Germanii devenite mai mari si cu o capacitate de lucru sporita īn urma reunificarii.

Īn ceea ce priveste impulsurile externe, care, curānd dupa intrarea īn vigoare a AUE, prevedeau o aprofundare a conceptului de integrare, acest lucru presupunānd, nu īn ultimul rānd, si o noua revizuire a Tratatului, ne vom rezuma la unele elemente-cheie:

• nesiguranta crescuta la nivelul relatiilor internationale si europene cauzata de evenimentele importante petrecute īn fostele tari socialiste;
• perspectiva aderarii la UE a cel putin cāteva din aceste tari, aderare imposibila fara o revizuire temeinica mai ales a procedurilor de decizie interne Comunitatii, fara a influenta capacitatea de actiune a CE;
• globalizarea economica, care a provocat ineficienta masurilor economice si socio-politice luate īn cadrul statelor nationale.

Toti acesti factori au determinat Comisia si Parlamentul European, precum si marea majoritate a statelor membre, sa ajunga la concluzia ca sunt absolut necesare noi demersuri īn directia aprofundarii, chiar daca acest lucru a fost contestat cu vehementa, mai ales de catre Marea Britanie.

Īn ceea ce priveste contextul istoric, extrem de interesant, care a condus la convocarea celor doua conferinte interguvernamentale pe tema uniunii monetare si politice din 1991, precum si felul īn care au decurs acestor conferinte, ne rezumam doar la unele scurte observatii.

Negocierile au fost deosebit de dificile din pricina diverselor interese si a divergentelor - destul de serioase, īn parte - cu privire la viitorul UE. Unele din punctele centrale, si mai ales rezistenta īnversunata a Marii Britanii īmpotriva oricarui tip de largire a componentei socio-politice a Comunitatii, precum si refuzul acesteia de a participa la planificata uniune monetara, au fost aspecte care au trebuit negociate de īnsusi sefii de state si guverne, cu ocazia summitului de la Maastricht. Dar nici aici nu s-a putut ajunge la un consens; s-u stabilit doar un set substantial de reguli care sa prevada starea exceptionala, precum si a unor protocoale aditionale.

Dificultatile īntāmpinate īn cazul noii revizuiri a Tratatului nu au fost depasite nici dupa ratificarea acestuia din februarie 1992. Tratatul de la Maastricht a fost respins, īn iunie 1992, la referendumul organizat īn Danemarca, de o majoritate de 50,7 procente, fata de 49,3 procente, iar astfel, problemele initiale au revenit īn atentie: orice modificare adusa Tratatului trebuia acceptata de toate statele membre. Doar dupa alte negocieri si concesii facute Danemarcei, printre altele sub forma unei clauze despre uniunea monetara, urmatorul scrutin din mai 1993 a condus la succesul dorit (56,8 fata de 43,2 procente).

Si īn celelalte state membre au existat īnsa probleme de acest gen. Sa ne gāndim doar la rezultatul foarte strāns al referendumului din Franta (51,05 la suta pentru, 48,95 la suta īmpotrivp) sau la acuzele ridicate la adresa Tratatului īn Germania, respinse de Curtea Constitutionala Federala Germana de abia īn octombrie 1993. Consecinta directa a acestor fapte a fost ca Tratatul nu a putut intra īn vigoare decāt cu mare īntārziere, la 1 noiembrie 1993.

Deci, prin tratatul de la Maastricht a fost instituita o noua organizatie - Uniunea Europeana, care se sprijina pe trei piloni.

• Pilonul CE, adica cooperarea bazata pe Tratatul de la Paris (CECO), pe Tratatele de la Roma, precum si pe AUE, completata si modificata acum prin Tratatul de la Maastricht.
• Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC), "al doilea pilon", care reprezinta dezvoltarea, initiata la īnceputul anilor 70, a conceptului cooperarii interstatale īn domeniul politicii externe (CPE), conferindu-i un fundament īn textul Tratatului.
• Cooperarea īn domeniul Justitiei si al Afacerilor Interne - "al treilea pilon". Nici acest concept nu este nou, sprijinindu-se pe anumite tendinte europene preexistente - foarte rudimentare, ce-i drept - īn aceste domenii.
• Coeziunea Uniunii este generata de obiectivele si de structura sa generala, asa cum este aceasta definita īn dispozitiile generale din cadrul Tratatului.

Īn cadrul pilonului CE sunt prevazute o serie de modificari la nivel institutional si īn ceea ce priveste domeniile politice de interes, care vizeaza, īn mare, efectul unei supranationalizari durabile. Unele exemple:

• introducerea unei noi proceduri de decizie, care sa atribuie Parlamentului European dreptul la codecizie;
• mai multe decizii luate de Consiliu cu majoritate calificata;
• īnfiintarea unui Comitet al Regiunilor;
• extinderea sanctiunilor aplicate de Curtea Europeana de Justitie īn cazul īn care statele membre nu tin cont de deciziile sale sau nu aplica la timp dreptul comunitar;
• extinderea responsabilitatii comunitare asupra domeniilor introduse prin AUE, ca de exemplu politica cercetarii si a tehnologiei, politica mediului si politica regionala;
• Uniunea monetara; dispozitiile cu privire la uniunea monetara constituie, asa cum a fost programul pentru o piata interna īn cazul AUE, nucleul Tratatului de la Maastricht;
• introducerea unor noi domenii, īn care Comunitatea nu īsi desfasurase - sau daca o facuse, fara sa se sprijine pe Tratat - pāna la acea ora activitatea, spre exemplu politica cu privire la protectia consumatorilor, educatie etc.;
• alegerea unei cu totul noi si unice structuri de cooperare pentru politica sociala, si ea, la rāndul ei, proaspat inclusa. Dupa ce Marea Britanie refuzase īn mod sustinut si categoric sa fie de acord cu extinderea competentelor comunitare īn acest domeniu, celelalte unsprezece state membre s-au asociat īntr-un protocol separat, cu scopul de a realiza aceasta extindere si asociere - dorita de toti si considerata a fi necesara - a activitatilor īn acest domeniu!

Cooperarea din cadrul pilonilor doi si trei, care, īn anumite puncte, se suprapun cu elemente din primul pilon, ramāne pronuntat interstatala.

Continuare ...