Etapele istorice ale Integarii Europene
Etapa 1. De la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial si pana la CECO
Etapa 2. De la CECO si pana la infiintarea Comunitatii Economice Europene
Etapa 3. De la CEE si pana la Actul Unic European (AUE)
Etapa 4. De la AUE si pana la infiintarea Uniunii Europene
Factori determinanti si modelele de dezvoltare ale procesului de integrare
Istoricul Comunitatilor Europene incepe cu Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO).
Un motiv decisiv in aparitia acesteia a fost, cu siguranta, catastrofa reprezentata de cel de-al Doilea Razboi Mondial, care, in perioada postbelica, a stat la baza constituirii unui numar de organizatii menite sa impiedice izbucnirea unor noi razboaie si care sa garanteze convietuirea pasnica a popoarelor (Organizatiei Natiunilor Unite, inca din anul 1945, Fondului Monetar International in 1945, precum si GATT (Acordul General pentru Tarife Vamale si Comert), intrat in vigoare la 1 ianuarie 1948). In fine, nu putem trece cu vederea nici infiintarea Consiliului Europei, al carui statut a fost semnat, de catre membrii fondatori in mai 1949.
Toate organizatiile - atat internationale, cat si europene - mentionate mai sus aveau in comun faptul ca luau forme pur interstatale de cooperare — chiar daca, in ceea ce priveste Consiliul Europei, la congresul de la Haga au fost emise, de catre asa-numitii "federalisti", revendicari cu mult mai extensive —. Aparatorii ideii unui stat federal european, adica cei care sustineau o forma mult mai intensiva de cooperare, au incercat asadar sa obtina, macar in anumite domenii, un mai mare grad de integrare, nutrind speranta ca astfel se va ajunge la o extindere progresiva a domeniilor de cooperare.
Din partea Frantei au fost oferite premisele concrete in sensul acestei strategii, care, in plus, venea sa raspunda anumitor interese nationale: cooperarea la nivelul industriei carbunelui si a otelului. Aceasta forma de cooperare urma sa monitorizeze tendintele de dezvoltare din industria grea germana, dar urmarea, in aceeasi masura, sa incurajeze procesul de impacare dintre statul francez si cel german. Astfel, in mai 1950, ministrul francez de externe, Robert Schuman, a prezentat un plan pentru crearea unei autoritati pentru controlul productiei de carbune si otel pe teritoriile Republicii Federale Germane si ale Frantei, asa numitul "Plan Schuman".
La numai o luna dupa prezentarea acestui plan a fost convocata o conferinta interguvernamentala, care urma sa dezbata pe acest subiect, iar la scurt timp dupa aceea, in aprilie 1951, Tratatul CECO a fost semnat la Paris de catre reprezentantii Frantei, ai Republicii Federale Germania, ai Italiei, Belgiei, Luxemburgului si Olandei.
Astfel au fost puse bazele unei organizatii cu totul noi. Insa nu era vorba doar de o zona de liber schimb, ci si de impunerea unei piete comune, un domeniu extrem de important la acea vreme. Statele membre au renuntat in mare masura la principiul de suveranitate, in favoarea aderarii la noile institutii supranationale.
Structura institutionala consta din patru institutii centrale: asa numita Inalta Autoritate, cu noua membri care urmau sa-si execute sarcinile intr-un mod independent de statele membre. Competentele acestei autoritati, conferite prin Tratat, erau foarte cuprinzatoare, printre acestea numarandu-se interzicerea acordarii de subventii sau, in anumite conditii, controlul preturilor. Deciziile Inaltei Autoritati in aceste domenii urmau a fi valabile si obligatorii pentru toate statele membre!
Consiliul Ministrilor, alcatuit din cate un reprezentant din fiecare tara, era destinat coordonarii procesului de sanctionare intre Inalta Autoritate si guverne. In plus, acesta urma sa supravegheze in anumite cazuri - dar nu in toate - activitatile Inaltei Autoritati. De exemplu, era absolut necesar acordul Consiliului Ministrilor in ceea ce priveste declararea unei crize manifeste, premisa a lucrului cu cote de productie. Modul de votare in cadrul Consiliului depindea de problema in cauza, existand mai multe variante: unanimitate, majoritate calificata si majoritate simpla.
Adunarea Comuna, compusa din reprezentantii parlamentelor nationale avea functii pur consultative. Cea de-a patra si ultima institutie, infiintata impreuna cu CECO, a fost Curtea de Justitie, a carei sarcina era sa emita judecati pe baza Tratatului in cazul conflictelor iscate intre statele membre, intre organele CECO, precum si intre statele membre si organisme.
Continuare ...

Comisia Europeană nu este satisfăcută de modul în care autorităţile moldovene asigură libertatea presei
Peter Balazs: "Pana in momentul de fata, extinderile UE s-au desfasurat cu o periodicitate de 10 ani"
Expertii constata ca populatia europeana imbatraneste
La Chişinău a fost examinată realizarea Planului de Acţiuni Moldova-UE într-o serie de domenii
Majoritatea cetatenilor europeni sustin politicile impotriva fumatului